Ne-am promis ca o sa fim prietene mereu

Din scoala am avut o prietena cu care ma intelegeam foarte bine. Eram ca doua surori, unde era una era si cealalta. Prima betie si ultima am facut-o amandoua atunci cand am intrat la un colegiu bun. Si acum cand ma gandesc, ma cuprind emotiile de aflarea vestii ca am absolvit la colegiul unde mi-am dorit. Atunci am varsat primele lacrimi de bucurie. Acea fata mi-a fost mereu alaturi, si la bine si la greu. Nu aveam nici o obligatie una fata de cealalta, relatia noastra era una prea valoroasa ca sa ne certam din ceva minor.
Mereu ne faceam planuri cum o sa fie cand terminam liceul si ce o sa facem atunci. Eram in stare sa merg pana la capatul lumii pentru ea si, bine-nteles si  ea pentru mine.
Multi ar spune ca o prietenie nu rezista prea mult timp, dar le-as spune ca se insala amarnic.

Petrecerea de absolvire

Tin minte cand a fost petrecerea de absolvire, prietena mea avea cateva rochite foarte frumoase, ma fermecasera, asa ca ea imediat s-a oferit sa imi imprumute si mie una ca sa imi scoata in evidenta feminitatea (eu, fiind un pic mai baietoaica). Niciodata nu imi placuse sa port rochii,  dar atunci vazandu-le pe ale ei, m-am hotarat sa port si eu.
Am terminat liceul si am ramas prietene, eram mereu impreuna. Dar, printr-o intamplare a gasit de lucru in strainatate, era sansa vietii ei. Pentru mine a fost ca o lovitura puternica, dar ii doream tot binele din lume, nu ma puteam opune deciziei ei. Era alegerea ei si eu i-am respectat-o.
Am condus-o pana la aeroport si am plans amandoua ca doi copii, luase drumul strainatatii, parca simteam ca am pierdut-o. Am fost bolnava mult timp, din cauza faptelor petrecute, dar trebuia sa imi revin din supararea care imi apasa pieptul. Si, totusi nu aveam cum sa o pierd, era prea frumoasa relatia noastra de prietenie. Vorbeam mereu la telefon, ne vedeam pe camera web si asa ne simteam mai aproape una de cealalta.
Avea idealuri mari, imi impartasea toate visele ei, dintre care unele chiar au devenit realitate.
Dupa primul an cand a revenit in tara, a venit direct la mine sa imi faca o bucurie. Era incarcata de cadouri, dar nu asta conta, si oricum eu o vedeam doar pe ea. Important era ca ne revazusem dupa mult timp. Parca ne retraiam adolescenta, simteam ca nu se schimbase nimic intre noi doua. Ramasese aceeasi prietena minunata, strainatatea nu o schimbase deloc.

Despartirea a fost prea dureroasa

Isi facuse o situatie buna acolo, era foarte bine pentru ea. Atunci nici nu voiam sa aud de strainatate, sa plec pe undeva, de unde sa stiu atunci ca peste cativa ani o sa plec si eu…
La plecare, ne-am promis ca la primul concediu al meu o sa ii intorc vizita. Chiar daca mai dura pana sa ne intalnim iar, eram foarte nerabdatoare sa o mai vad.
Dar mai aveam de asteptat…