Vremea capricioasa de pe culmile muntelui

În urmă cu ceva timp, primisem invitația mult dorită, aceea de a petrece câteva zile la munte. Aici sus, pe aceste meleaguri, era o zi într-adevar frumoasă. Lumina soarelui era blândă și binefăcătoare, iar imensa bolta a cerului era albastră, presărată cu nori albi și pufoși.
Aerul era curat și am respirat adânc în timp ce mergeam pe cărarea care ducea la căsuța prietenei mele. Pentru că mă încălzisem de atâta mers, mi-am scos haina și am pus-o jos, apoi m-am așezat. Am rămas admirând priveliștea care se deschidea în fața ochilor mei, cât puteai vedea cu ochii, de jur împrejur se întindeau munții.

Nu existau case. În afară de casa prietenei mele, bine-nțeles cuibărită chiar la poalele înălțimii pe care mă aflam. Dupa puțin timp, am închis un pic ochii. Îmi plăcea nespus liniștea de aici, parcă eram într-o altă lume. Nu era nici un zgomot, în afară de sunetele blânde ale naturii, ciripitul păsărelelor și zgomotul apei care cădea pe stânca.

Bubuitul tunetului și lumina bruscă a unui fulger

Dar toată liniștea a dispărut atunci când a început să plouă cu picături mari, lovindu-mi obrazul, m-am trezit și m-am ridicat tresărind, apoi am oftat dezamăgită, când am văzut cerul întunecat și norii de ploaie adunați deasupra mea.
În depărtare se auzi bubuitul tunetului ca o lovitură de tun și lumina bruscă a unui fulger aprinse cerul.

Apăruse printre norii negri care începură dintr-o data să se reverse.
Într-o clipă eram deja udă leoarcă de o ploaie torențială care curgea în șuvoaie. Ridicându-mi geaca, m-am înfășurat în ea și am început să alerg la vale către cărarea șerpuită care ducea spre căsuța prietenei mele.

În graba mea, m-am împiedicat de câteva ori și am căzut lată, dar am reușit totuși să mă ridic repede.  Am continuat să alerg. Îndepărtându-mi părul ud de pe față și încercând să mențin un ritm alert ca să ajung mai repede. Și mă tot întrebam de ce nu ascultasem sfaturile prietenei mele în legătură cu vremea capricioasa de pe aceste înălțimi.

Mai târziu, când ea m-a întrebat ce s-a întâmplat, nu am fost în stare să-i spun, pentru că n-am avut nici cea mai vaga idee cum am căzut. Fără să îmi dau seama am alunecat de pe vârful pantei și până să-mi pot recăpăta echilibrul, am căzut, rostogolindu-mă pe o parte. Eram amețită și mă simțeam parcă zdrobită după o asemenea căzătură. Dar, mi-am revenit repede și am pornit la drum.
Mă gândeam că n-o să urc pe creste astăzi, distanțele erau înselătoare pe aceste înălțimi și erau mult prea departe decât păreau.

O zonă în umbra înălțimii

Oricum era un traseu mult prea dificil. Dar nu mi-a luat mult timp să ajung la destinație. Acesta era locul pe care prietena mea îl indrăgise încă din copilărie și unde mă adusese adesea în trecut. Era o zona în umbra înălțimii și aici se afla o cascadă extraordinară ale cărei ape limpezi cădeau peste pietrele ascuțite.
Descoperisem de multă vreme că niciodată nu mă aflam departe de zgomotul apelor curgătoare în aceste ținuturi. Întreaga zonă era presărată cu mici izvoare  care susurau necontenit și cu cascade care se năpusteau cu ușurință peste stânci și pietre în cele mai neașteptate locuri.