Prima mea zi de liceu alături de colegi noi

Să vă povestesc cum a fost prima mea zi de liceu alături de colegi noi.

Intrasem în clasă cu câteva minute înainte de începerea primei ore. Era în prima mea zi de liceu. Nu cunoșteam pe nimeni și, fiind un pic timidă, încă nu știam cum să procedez față de noii mei colegi.

Speram să mă acomodez repede cu ei. Cu toate că eu eram o fire veselă și comunicativă, totuși îmi făceam prea multe griji în privința lor. Dar asta era doar o impresie de a mea, ei fiind niște adolescenți foarte prietenoși .

În jurul meu se făcuse un gol. Colegele și colegii mei mă priveau cu oarecare mirare din cauza felului în care mă comportam. Noroc că doamna dirigintă nu se afla în clipele acelea lângă elevii pe care îi luase până atunci în primire, strigându-le numele înscrise în catalogul provizoriu. Plecase, pentru câteva minute, să mai rezolve probabil vreo treabă înainte de începerea festivității de deschidere.

În acea zi, ieșind pe poarta liceului, am simțit o boare de vânt, stârnită ca din senin care îmi mângâie fața, gâtul, înfiorându-mi, în același timp, buclele de păr de culoarea soarelui. Am simțit nevoia să mă așez pentru câteva minute pe o bancă din curtea liceului.

Am închis ochii, primind cu recunoștință mângâierile binefăcătoare ale vântului, care se răsfăța parcă în jurul ființei mele, stăruind, dar și sfios, învăluindu-mi mijlocul.

Adrian, colegul meu din liceu

Mă bucurasem însă pentru că el, Adrian, parcă mă aștepta spre a-mi spune bun venit în prima mea zi de liceu. Băiatul era înalt, cu trup de atlet, cu părul negru și cu ochii albaștri, cu un chip frumos, bărbătesc, dar totuși adolescent. El mi-a zâmbit și am fost mirată să constat că, pe lângă zâmbetul ce deschisese parcă o poartă a sufletului meu, se strecurase acolo, ca o mângâiere. Era imaginea tănarului aflat atunci în fața mea.

El a fost primul băiat pe care l-am întâlnit când am pășit pe poarta liceului, ca să intru la cursuri. Eram un pic speriată, copleșită de o emoție de nedescris, știam că este un liceu foare bun, știam că va fi o concurență serioasă. Din cauza aceasta trebuia să fac față unui adevarat examen. Trebuia să reușesc, altfel mă făceam de râs în fața tuturor.

Ajungând acasă, nici nu mai știam la ce să mă gândesc. Toate emoțiile pe care le simțeam nu îmi dădeau pace deloc. Erau prea aproape de sufletul meu.

Fotografiile din bibliotecă îmi amintesc de colegii de liceu

După prima ora am închis caietul în care rezolvasem, în după-amiaza aceea, tot felul de exerciții de matematică. L-am pus de-o parte și, ridicându-mă de la masa de lucru, m-am apropiat de biblioteca din camera mea. Privirea mi se oprește pe una dintre cele câteva fotografii ce se odihneau pe un raft. Imaginea parcă prinde viață. Tatăl meu bun nu mai era, amintirea lui încă mă răscolea profund, dar am avut puterea de a zâmbi acelei amintiri frumoase cu el.

Un alt popas de suflet lânga o nouă fotografie. Chipuri de băieți și fete, într-o explozie de bucurie, la terminarea orelor de curs. Am început  să zâmbesc cald, cu toată ființa mea, amintindu-mi de adolescenții pe care îi cunoscusem în prima mea zi de liceu și de bucuria de a avea poze cu ei.

Fusesem fericită în acea zi frumoasa. La începutul primei zile de liceu, simțeam tot felul de emotii în corp, dar mă simțeam minunat alături de acei colegi noi. Erau foarte prietenoși și în același timp pot spune că ne-am înțeles de la început.

Spre sfârșitul orelor de curs deja îmi făcusem câțiva prieteni. Fusese o zi frumoasă, dar cam complicată.

Prima mea zi de liceu alături de colegi noi
Prima mea zi de liceu alături de colegi noi