Cum mi-am revăzut colegii de liceu după treizeci de ani

Vreau să vă povestesc cum mi-am revăzut colegii de liceu după treizeci de ani.
Cu ceva timp în urmă (până să apară pandemia asta păcătoasă), eu și prietena mea cea mai bună ne-am căutat foștii colegii de liceu. Revederea de treizeci de ani trebuia să fie ceva de vis. Îmi aduc aminte de ziua aceea și acum.
Când am plecat spre locul de întâlnire, eram plină de emoții și gândul meu zbura numai la amintirile pe care le aveam. Mă tot întrebam unde i-a dus viața în toți acești ani.
Am avut la dispoziție o săptămână ca să mă pregătesc sufletește, să caut prin pozele de când eram împreună cu colegii mei de liceu. Trebuia să mă gândesc cu ce să mă îmbrac, ce o să vorbim…
Plină de entuziasm, m-am dus la prietena mea din copilărie și am plecat amândouă fericite spre locul unde avea să fie revederea de treizeci de ani.
Cu gândurile și cu amintirile în memorie, emoția pe care o aveam, m-am trezit înapoi cu treizeci de ani. Stând în bancă și ascultând profesorii cum ne vorbeau și ne învățau.

Întâlnirea de după 30 de ani a fost ceva deosebit

Era ceva deosebit să mă reîntâlnesc cu ei, cu toate că a fost un pic mai dificil, mai ales din cauza distanței, căci veneau din toate colțurile țării.
Am fost o generație unită, cu mult bun simț, ne-am iubit și respectat reciproc. Nu exista să aibă vreun coleg o problemă, că imediat mă duceam în ajutorul lui indiferent de situație.
Când ne-am revăzut după atâta timp am fost foarte bucurosi, emoționați și în același timp surprinși de cât de schimbați eram.
Ne-am adus fiecare pozele pe care le făcusem în liceu, iar o colegă și-a adus aparatul de fotografiat să facem cu toți poze. Ne-am maturizat, dar nu asta conta prea mult. Era important că ne-am revăzut și eram împreună chiar și pentru puțin timp.
Cu părere de rău, pot spune că nu au putut să vină toți colegii, unii erau plecați în altă țară, alții erau bolnavi… Dar m-am bucurat că mi-am revăzut restul colegilor.
Ne-am reamintit cu nostalgie de vremurile când purtam uniforma școlară, când mai făceam glume sărate și nesărate în pauze etc…
Eu și câțiva dintre ei am rămas cu simțul umorului dezvoltat ca în liceu, cu toate că ne-am schimbat fiecare mentalitățile. Dar nu pot spune că eram prea diferiți unii de ceilalți. Cel puțin ne-am înțeles foarte bine, fără să fim prefăcuți unii cu alții.

O generație de liceeni apropiată

Bine-nțeles, cu câțiva colegi am mai ținut legătura prin rețelele de socializare și prin telefon, dar nu este același lucru ca atunci când te întâlnești față în față.
Sentimentele pe care le trăiești după ani de zile când îți revezi colegii sunt unice. Mai ales că noi am fost o generație foarte apropiată, uniți unii de alții. Timpul nu s-a oprit, dar amintirile acelor ani frumoși s-au păstrat vii. Pe măsură ce înaintez în vârstă îmi dau seama cât a însemnat pentru mine perioada liceului.
Seara a continuat cu o petrecere de zile mari la un restaurant foarte frumos.
După ce ne-am regăsit, am plecat la un restaurant unde s-a ținut o petrecere de zile mari. După câteva zile, cea care a fost și va rămâne în amintirea mea și a colegilor ca fiind sufletul petrecerilor, este frumoasa Carmen, colega noastră.
Ne-a trimis la toți câteva fotografii care au venit să ne întregească imaginea bucuriei cu care a fost organizată revederea după treizeci de ani.
Vreau să le mulțumesc acestor colegi minunați pentru timpul petrecut împreună. Sper ca pe viitor să ne întâlnim mai des.
”Băieții,”ne-au adus flori și noi, ”fetele”, ne-am simțit ca niște adolescente.
Îmi pare rău că nu pot pune poze cu colegii mei, dar încă nu am primit acceptul lor.
Cum mi-am revăzut colegii
Cum mi-am revăzut colegii