Cu noaptea-n cap la pescuit

Nici nu au făcut bine ochi că au și început să se pregătească pentru a merge la pescuit. Cred că era ora 5 dimineața și bărbatul cu fiul meu au început să scoată undițele din cămară cu un zgomot care putea să trezească și morții din somn. Dar nu m-am supărat prea tare pe ei, știam că vor prinde pește ( mai ales că bărbatul meu este un pescar foarte bun). Au promis că vor aduce acasă ca să îl prăjim și să facem o saramură de pește dobrogeană.

Bine-nțeles, că ciorba de pește cu ardei iute nu putea să lipsească din meniul nostru. Treaba mea era să pregătesc mămăliguța.

Cu noaptea-n cap la pescuit
Cu noaptea-n cap la pescuit

Încărcați cu undițe și cu rucsacele pline de mâncare pentru ei și pești, au plecat la drum. Scaunele pliante pe care le cumpărasem cu două săptămâni în urmă, nu aveau cum să lipsească din porbagajul mașinii. Nu putea să nu lipsească nici chitara lui Gabi din tot bagajul.

Orașul mic Alloa este aproape de Falkirk

Spre Alloa care este un oraș mic din Clackmannanshire în landurile centrale din Scoția, aproape de Falkirk.  Este pe malul nordic al Forth. Acesta este un loc minunat în care poți pescui, dar și poți vizita câteva obiective turistice.

Băiatul meu Gabi, nu se pricepe prea bine să pescuiască, dar având un profesor bun lânga el știa că o să reușească să prindă câtiva pești. Pe drum au început să cânte, cu toate că Gabi era la volan, a rămas să cânte doar soțul și cu cumnatul meu. Cumnatul meu are o voce foarte frumoasă atunci când vrea.

Rămănând acasa cu sora mea și cu cățeii adorabili Bruno și Onix, ne-am făcut de cap pozând tot felul de chestii frumoase de prin părculețe și chiar din curtea noastră. Cum era și normal ne-am sfătuit cum să punem băieții să ne facă și nouă câteva poze din zona aceea magnifică. Unde apa este limpede atunci când cerul e senin și se reflecta în ea.

Mersul la pește în ”liniște deplină”

Știam că atunci când mergi la pescuit trebuie să fie liniște deplină, dar ei mai întâi s-au distrat, au alergat pe fâșia de nisip de lângă apă, au cântat la chitară și după aceea s-au apucat să pescuiască. După vreo doua ore de așteptare au prins câtiva pești și i-au băgat în lada frigorifică portabilă în care puseseră apa de la locul de pescuit.

Băieții sperau să prindă cât mai mult pește ca să ne facă o bucurie. Știau că acasă îi așteaptă fetele cu sufletul la gură pentru a vedea captura și a pregăti peștele mult așteptat de la ei.

Cum era de așteptat băieții noștri au prins o grămadă de pești și mai mici și mai mari. Bucuroși, după câteva ore au pornit la drum înapoi spre casă cu gândul numai la saramura și ciorba pe care fetele o vor găti. Să nu vă închipuiți că pe drumul de întoarcere nu s-au distrat… au cântat tot felul de cântece care mai de care mai frumoase și normal că au și falsat. Dar per total totul a fost o întreagă aventură plăcută.

Următoarea escapadă indiferent de locație

În următoarea excapadă de acest gen, indiferent de locația de pescuit pe care o vor găsi băieții am dori și noi fetele să ne alăturăm lor.

Cum ei nu se pricep la poze ne-au trimis doar câteva fotografii pentru a ne face nouă plăcerea. O să facem noi și mai multe poze atunci când vom merge cu ei la pescuit sau indiferent de zonă unde doar te poți plimba sau relaxa. Sper să avem timp frumos pentru că aici în Scoția plouă foarte des.

Cu toate că vara asta a fost o vară ieșită din tipare pentru Scoția, mai bine spus am avut foarte multe perioade cu vreme însorită și zile foarte călduroase.

Vă mulțumesc pentru răbdarea voastră de a-mi citi poveștile și sper că data viitoare să vă încânt privirile cu niște fotografii mai ”profesionale”, nu ce au făcut băieții. :)))

Cu noaptea-n cap la pescuit

Cu noaptea-n cap la pescuit
Cu noaptea-n cap la pescuit