Cățelușul care mi-a schimbat viața

Cățelușul care mi-a schimbat viața

Se tot gândea cum să îmi spună că vrea și el un cățeluș… găsise un suflet părăsit pe stradă. Spera din tot sufletul să îi accept ideea de a-l aduce acasă. Își dorea din suflet să îl ia, să îl crească și să-l îngrijească cum știa el mai bine. Când mi-a spus în ziua aceea, parcă nu îmi venea să cred ce impresie avea el că eu nu eram de acord să adopt un cățel. Era prea scump ca să nu îl accept și, chiar i-am propus băiatului meu să îl aducă, să îi facem o baie și imediat să îi dăm ceva să mănânce.

Băiatul meu nu mai avea răbdare, voia să ajunga cât mai repede acasă cu el, era atât de fericit, ceea ce m-a făcut să plâng de bucurie.

Când l-a adus în casă, imediat l-am luat în brațe și, m-a privit cu ochii aceia blânzi de îți venea să leșini de bucurie când îl vedeai.  Avea și el un prieten de aici înainte, parcă erau făcuți unul pentru celălalt.

Numele cățelului adoptat era Puf

Acasă la noi s-a acomodat foarte repede, i-am făcut culcușul lui, castronul cu mâncare și apă, iar după ce a mâncat, imediat a adormit.  Cât era de drăgălaș. Acum ne gândeam ce nume să îi punem, încă nu ne hotărâsem, fiecare avea o idee, mie îmi venise ideea să îi pun numele Nero, nu știu de ce, dar îmi place mie numele ăsta, baiatul ar fi vrut să îl strige Puf și, chiar era ca un puf mic.

Așa i-a rămas numele, strigându-l mereu a început să se obișnuiască, ciulea urechile imediat și începea să dea din coadă. Era atât de fericit că avea și el o căsuță, o familie care să îl îngrijească și să îl iubească.

Când îi era foame imediat se așeza în fața frigiderului și dădea cu labuța în ușă, atunci știam că îi este foame și, imediat îi aduceam castronul cu mâncare. Era foarte mâncăcios și, mai mereu îi dădeam și un supliment.

Puf era blând și jucăuș

Pe zi ce trecea se făcea tot mai frumos, îmi plăcea să îl îngrijesc ca pe un copil, atât de drag îmi era. Dar, băiatul meu îl răsfăța cel mai mult, nu voia să stea o clipă fără el, majoritatea timpului o petreceau împreună. Lui Puf îi plăcea foarte mult când îi făceam baie, era atât de bland și jucăuș, parcă tot ar fi vrut să stea cât mai mult în apă.

În fiecare zi îl scoteam la plimbare, alergam, ne zbenguiam, de ajungeam acasă rupți de oboseală. Nu credeam că această ființă blândă îmi va schimba viața atât de mult, încât ajunsesem sa il iubesc și, credeam că nimic nu ne va despărți.

Eram foarte mândri de el când mergeam la plimbare, aveam senzația că toata lumea ne priveste cu admirație. Era un cățel jucăus și ne iubea foarte mult.

Dar, într-o zi temerile mele că mă voi despărți de Puf s-au adeverit. Băiatul meu a plecat cu el la plimbare în parcul de căței, iar acolo s-a întâlnit cu doi prieteni de ai lui care ieșiseră și ei cu cățeii.

Dispariția lui Puf

I-au lăsat liberi să alerge, ei fiind antrenați în discuții, iar când să își recupereze fiecare animăluțul de companie, băiatul meu a constatat cu stupoare că tocmai Puf lipsea. A încercat cu disperare să îl mai caute în jurul parcului, întrebând în stânga și dreapta mai mulți oameni dacă nu au văzut un cățel cu semnalmentele lui Puf.

Dezastru. Nimeni nu știa sau nu îl văzuse, așa că nu mai era nimic de făcut. Nu știu ce să cred, dacă s-a pierdut pe undeva, s-au cuiva i s-a părut atât de drăguț încât să îl ia acasă, ceea ce mi se pare un lucru anormal.

Voi ce credeți, nu îmi dați dreptate?

Cu toate că mi se rupe inima de dorul lui Puf, în timp aș vrea să adopt alt cățeluș care să semene măcar un pic cu scumpa cea din poză, pentru a ne alina dorul, atât mie cât și băiatului meu.