O istorioară tragi-comică

Vreau să vă povestesc ce mi s-a întâmplat aseară. Îmi pregăteam vopseaua de păr, un blond închis, culoarea mea preferată. Sincer trebuie să vă spun că nu aveam nici un chef, de aceea mi-ar fi plăcut să mă vopsească cineva, poate era altceva și nu mai pățeam atâtea. Dar neavând pe nimeni lângă mine, m-am hotarăt să fac eu pasul ăsta.
Îmbrăcasem un tricou vechi și decolorat, de casă. Îmi pregătisem mănușile pentru vopsit, casca de plastic și un sac de menaj desfăcut pe o latură cu o foarfecă, pe care să mi-l prind la gât cu un cârlig, așa cum se face la coafor.  Am înmuiat pensula în culoare și mi-am trecut-o peste păr.
Mi-am dat seama că aveam nevoie de o oglindă și am decis să îmi continui operațiunea în baie. M-am ridicat de pe scaun, am luat castronul cu vopsea în mână și… m-am trezit brusc în beznă. De ceva timp, de când se înlocuiseră cablurile electrice pe strada noastră, nu mai aveam de-a face cu pene de curent, frecvente ca înainte, dar uite că s-a întâmplat. Am rămas câteva clipe nemișcată, așteptând să revină lumina.
Având bucatăria lângă baie, imediat m-am dus așa orbecăind să caut o sursă de lumină. Când am ajuns în bucătărie m-am aplecat să caut lanterna, dar când să o aprind, observ că nu mai avea baterie. Lumânări, nici atât nu aveam. Dar măcar aveam telefonul pe masă. Am pipăit pe masă, după telefon. Când mi-am retras mâna de pe masă, am simțit o arsură la un deget. Mă tăiasem într-un cuțit care îmi ziceam în sinea mea că nu trebuia să fie acolo, ci la locul lui. Am facut un gest rapid să îl arunc cât colo și în momentul acela am răsturnat castronul cu vopseaua de păr.
Am făcut doi pași spre ușa de la bucătărie, dar m-am împiedicat în sacul de plastic, apoi, imediat, de sertarul de jos al bufetului pe care îl lăsasem deschis. Am căzut, răsturnând coșul de gunoi. În cădere, m-am lovit la frunte de colțul taburetului de lemn pe care îl folosesc ca să ajung la dulapul de sus, unde țin vesela pentru ocazii speciale.
Nu m-a durut tare, în schimb, am simțit ceva umed pe frunte. Pesemne îmi curgea sânge. La un moment dat, am alunecat, probabil în vopseaua de păr, dar m-am sprijinit la timp de masă. Am deschis ușa apartamentului. Spre norocul meu, atunci a venit lumina.

Lasă un răspuns