Intr-o plimbare pe jos

Ținând cont că ieri a fost ziua unei prietene, iar noi am fost foarte ocupate, am amânat distracția pentru astăzi. Am căzut de acord cu sora mea și cu sărbătorita că trebuie să petrecem măcar câteva ore prin oraș ca fetele. Primul lucru pe care l-am făcut a fost să intram în magazinul nostru preferat să mai cumpărăm câte ceva. Pot spune că erau câteva doamne, deci nu eram doar noi două la cumpărături. Țin să precizez că acest magazin nu este mare, ci unul micuț și foarte apropiat de cine îi pășește pragul.

Mă încăntă foarte mult servialitatea vânzătorilor, parcă iți vine să cumperi ceva de dragul lor, așa este când lumea e mai civilizată prin alte părti. Pot spune că în acest magazinaș ai de unde alege tot felul de produse (exclus mâncare). Primul obiect care ne-a iesit în cale a fost un set de cești foarte frumose și care îți încânta privirile.

Am să pun o poză cu acest set, sper sa vă încânte și voua ochii.

După ce am plecat de la magazinul cu obiecte, am colindat tot orașul cu gândul să nu mergem acasă până nu ne oprim și la o cafenea. Cred că nu am mai băut de mult o cafea atât de bună și aromată cum a fost aceea. Pe drum la întoarcere nu era țipenie de om pe stradă, (cam așa este pe aici, rar vezi oameni mergând pe jos, de obicei îi vezi alergând), atât am râs și pot spune că am cântat amândouă câte un pic.

A fost o plimbare foarte frumoasă și sper să mai avem timp ca să putem merge mai des pe jos.

 

 

Lasă un răspuns