CIORBA DIN OASE DE PORC CA LA MAMA ACASA

Ciorba din oase de porc este ciorba care se savurează cel mai repede la mine în casă. Nu este greu de făcut, mai ales că mie îmi place să am rețeta proprie după care să lucrez. Este o ciorbă bună, sățioasă, cu un aspect foarte plăcut, apetisant. Gustul său îți va aduce aminte de ciorba pe care o mâncai la mama acasă. CIORBA DIN OASE DE PORC CA LA MAMA ACASA.

Am gătit și voi mai găti multe ciorbe, dar ciorba din oase de porc rămâne una dintre preferatele mele. O gătesc deseori și pun mult suflet, pentru că vreau să îmi iasă cât mai bună și să fie aspectuoasă.

Vreau să vă arăt varianta mea și sper să vă placă rețeta de ciorba din oase de porc și să vă fie de folos.

Ingrediente

1kg oase de porc

2 cepe potrivite

3 morcovi

2 țeline

2 ardei grași

2,3 linguri de sare

o cutie roșii decojite

2, 3 linguri bulion

pătrunjel

leuștean

Sfaturi si trucuri

3, 4 linguri de borș- se poate adăuga și mai mult, înfuncție de preferința fiecaruia

2,3 ouă care trebuiesc bătute și adăugate în ciorbă la urmă

Dupa preferința fiecăruia se poate adăuga și puțin cimbru.

ardei iute- cui îi place să mănînce mai usturat

Mod de preparare -Rețeta din oase de porc

Pentru început se curătă legumele și se taie cubulețe.

Într-o oală punem oasele de porc la fiert. Spuma adunată o puteți da câinelui sau pisicii, dacă aveți animal de companie. Aceasta conține o mulțime de nutrienți și este foarte gustoasă pentru animalele carnivore.

După ce este luată spuma, trebuie să o lăsăm să fiarba până se desprinde carnea de pe oase. Se adaugă legumele și se dă focul mai mic ca să poată fierbe lent. Așa va ieși mai gustoasă.

Se poate servi și cu smântână. Se poate adăuga în oală cu ciorba sau se pot pune 2 linguri în farfurie.

La final se adaugă ouăle bătute cu pătrunjelul și leușteanul. Borșul trebuie fiert într-o crăticioară mică și după aceea adăugat în ciorbă mai spre sfârșit.

Ciorba iese mai gustoasă dacă sarea se adaugă la urmă.

Trucuri din bucătărie:

La ciorba asta îmi place să dau prin răzuitoare un morcov și o albitură. Restul legumelor îmi place să le toc cubulețe.

Aceasta este o rețetă de ciorbă din oase de porc tradițional românească. Mama mea a învațat-o de la bunica și eu la rândul meu am învațat-o de la mama.