Adoptia unui catelus foarte nostim

Prima întâlnire între ea și cățeluș

Era o seară răcoroasă, cu aer curat și fără ceață, tocmai bună pentru făcut fotografii, așa cum își închipuia. Încet, fără să se grăbească, se îndreptă spre locul unde își propuse să descopere câteva lucruri interesante. Însă deodată, călcă strămb, se împiedică, gata să cadă și scoase un țipăt ascuțit.

Întinse brațele ca să-și ferească fața de lovitură și reuși să se sprijine în mâini. Dar, în clipa aceea își dădu seama că nu era singura care țipase. Se împiedicase de un cățeluș cu blana scurtă și aspră, care părea grozav de jignit. Acesta stătea în poponeț fluturând o lăbuță spre ea și scheună. Era ca un ghem încurcat de lâna bej și maronie.

Prietenie de la prima mângâiere

Se aplecă să-l măngâie și atunci el bucuros începu să dea din coadă. Era un cățeluș foarte nostim, aproape încă un pui. Fetei îi păru rău că n-avea ce să-i dea sa manance, îi era mila de el, părea atât de  flămând. Îl mângâie din nou, zâmbi și apoi se ridică, bucuroasă că nu scăpase din mână aparatul de fotografiat. Cățelușul lătră din nou.

Dar abia apucă să facă doi pași, că se și luă după ea, lipăind tacticos din lăbuțe, până când în cele din urmă, ea se opri din mers și privi din nou în jos spre el. I-ar fi plăcut ca acest cațel să fie al ei.

Decizia de a adopta un cațeluș

Dar de fiecare dată când ea făcea vreun pas, făcea și el, iar când ea se oprea, se așeza din nou, așteptând-o jucăuș să meargă mai departe. Urmărindu-i mișcările, ea începu să râdă. Era un cățeluș într-adevăr caraghios, dar atât de simpatic. Se aplecă din nou ca să îl mângâie și ca să îl pipăie la gât după zgardă, dar n-o găsi. N-avea absolut nimic.

Și deodată se hotărâ să-i facă niște fotografii. Era extraordinar. Când firesc, când făcând pe grozavul , când dând din coadă. Într-un cuvânt a distrat-o teribil. Își făcuse un nou prieten și după o jumătate de oră încă nu dădea vreun semn că ar vrea să o părăsească. Atunci i-a venit ideea să îl adopte și să pornească amândoi spre casă.

Prima zi a câinelui în casă

Era deja pregătită pentru un nou început. Simțea că trebuie să îl protejeze de orice, iar în acel moment îl înconjură protectoare cu brațul, și se așezară pe jos unul lăngă celălalpe podea. Se gândea că ar trebui să îi facă o baie, atunci parcă cățelușul înțelesese ce vrea ea, scoase limba și dădu din coadă. Ea îl luă în brațe si îl duse în baie sa îl spele în cadă. Trebuia să aibă grijă să nu îi  intre apa în urechiuțe, și să fie atentă la el cum se comportă. El acceptă să fie spălat fără să opună nici o rezistență. 

În vreme ce îl spăla, ea descoperi că nu era bej cu pete maronii, ci un maroniu cu alb. Maroul blănii avea nuanța cafelei cu lapte, iar albul ca zăpada. Era într-adevăr un cățel adorabil. Ajunsese să spere că nimeni nu va anunța că l-a pierdut. Nu avusese niciodată un câine până atunci, iar pe acest cățeluș deja îl iubea la nebunie. Ea se ghemui din nou lângă el și-l frecă iar cu prosopul, în vreme ce el, jucauș fiind, se rostogolea pe spate, agitându-și în aer toate cele patru lăbute.

Ce nume  să îi pun câinelui

Fata se și hotărâse ce nume să îi dea. Era vorba de numele unui cațel pe care îl văzuse odată la televizor și îl plăcuse mult. Blaky, i se părea cel mai potrivit nume pentru cățelușul acela al nimănui, și care acum era al ei.

Erau fericiți amândoi. Fiecare își găsise un nou prieten și știau că de acum încolo nu se vor despărți.

 

 

 

Distribuie

Lasă un răspuns