5 motive pentru care să practici yoga

 

Ziua Internațională a Yoga din 21 Iunie 2015 a marcat o dată foarte importantă în istoria yoga.
În primul rând, aproximativ 2 miliarde de oameni din 192 țări au sărbătorit această zi prin practica de yoga. În al doilea rând, Națiunile Unite au emis un comunicat de presă prin care au anunțat decizia de a include yoga în abordarea politicilor de sănătate la nivel mondial.
Aceasta decizie este susținută de cercetări științifice făcute în mai multe țări în ultimii 25 de ani, în care afecțiuni precum boli cardiovasculare, afecțiuni ale coloanei vertebrale, boli de piele, afecțiuni ale organelor și sistemelor de organe au fost ameliorate și/sau vindecate prin practica de yoga.
Aceasta decizie, împreună cu publicații precum Harvard Health Journal, care susține practica de respirație, yoga și meditație pentru ameliorarea simptomelor unor afecțiuni precum anxietatea și depresia, constituie treptat platforma științifică prin care yoga își câștigă locul de drept printre terapiile de vindecare consacrate.

Sunt toate sistemele de yoga la fel?

Yoga inițial a fost doar una. ‘Yuj’ este cuvântul Sanskrit din care originează termenul de yoga, și înseamnă ‘contopire’ sau ‘uniune’.
Se referă la contopirea dintre sufletul individual și energia universală, sau Dumnezeu.
Majoritatea oamenilor care practică yoga, inclusiv instructorii, se bazează pe exerciții de yoga cu beneficii la nivel fizic. Esența spirituală a fost pierdută și ea a devenit o practică asemănătoare fitness-ului pentru majoritatea curentelor.
Aceasta se vede de la îmbrăcăminte, la spațiul dedicat practicii și până la traniningul superficial al instructorilor de yoga, care în general fac și aerobic, bodybuilding, personal trainer etc.

Cine este Nirvana Yoga și cum se diferentiază?

Dacă avem un spectru spiritual de la 1 la 10, marcând minimul și maximul de esență și spiritualitate, Nirvana Yoga se situează la 10.
Fondatorul Nirvana Yoga, Sfinția Sa Guru Madhavacharyan, este un Guru complet, care are ca singur scop oferirea de ghidare spirituală și cunoaștere celor care își doresc să învețe despre sine, despre Dumnezeu și despre lume.
Profesorii Nirvana Yoga sunt în diferite stadii de dezvoltare spirituală, însă trainingul pentru ei este unul intens, care durează minim 5 ani pentru a termina Yoga Teacher Training, fiind urmat de Master în Terapie Yoga și Doctorat în yoga.
Veronica Constantinescu este discipola directă a Maestrului Madhavacharyan. Ea este anul 5 în cadrul cursului de YTT și predă cursuri de yoga în Studioul Nirvana Yoga din Strada Batiște nr. 28, București, Sector 2.

Terapiile de yoga predate la București sunt diverse și se adresează unei palete largi de nevoi:

  • Cursurile de yoga pentru începători – o practică echilibrată, menită să crească nivelul de energie, să relaxeze mental și să mențină sănătatea în corp.
  • Terapia pentru spate – ajută la detensionarea spatelui și la ameliorarea/vindecarea afecțiunilor specifice coloanei.
  • Meditația Amasana – un tip de meditație prin care se purifică mintea de gânduri excesive și stări emoționale dezechilibrate. Crește concentrarea, puterea interioară și determinarea.
  • Meditatia Kalkareiki (Areiki, pe scurt) – tratament cu energia forței vieții. Este o meditație convenabilă și o terapie de vindecare. Este recomandată tuturor persoanelor care vor să se însănătoșească din diferite boli și celor care suferă de stres intens.
  • Coaching de nutriție – un trai sănătos reunește mișcarea fizică, relaxarea mentală, practica spirituală conștientă și o alimentație echilibrată. Prin coachingul de nutriție se pot atinge obiectivele de însănătoșire și de pozitivizare a obiceiurilor alimentare.

Nirvana Yoga este o practică de yoga care rezolva problemele de la rădăcină
Acest lucru se întâmplă datorită suportului energetic oferit de Guruji, care vindecă afecțiunile de la nivel sufletesc, astfel permițând vindecarea în corpul fizic.

5 beneficii obținute în urma practicii de Nirvana Yoga:

  1. Creșterea nivelului energetic. Acest factor este cel mai important pentru conștientizarea de sine și renunțarea la obiceiurile și comportamentele negative.
  2. Relaxarea mentală. Prin practica de Nirvana Yoga crește claritatea mentală, raționamentul și intelectul.
  3. Un corp sănătos, în care funcțiile organelor și sistemelor de organe funcționează optim.
  4. Echilibrarea bioritmului: somn profund și trezit de dimineață, natural.
  5. Alimentație echilibrată, axată pe alimente care fac bine și pe un program de mese echilibrat.
    Sună la 0733756897 (Veronica) pentru a afla care este practica de yoga potrivită pentru tine.
    Studioul Nirvana Yoga este deschis zilnic și te poți înscrie la cursurile din ziua respectivă în funcție de disponibilitatea locurilor.
    Adresa: Strada Batiște, nr. 28, et 1, București, Sectorul 2.
Distribuie

Lasă un răspuns