O mica neintelegere

Ma trezisem brusc, tresarind, de parca cineva m-ar fi atins pe umar si aproape ca ma asteptam sa imi vad iubitul aplecat deasupra mea, in timp ce clipeam in incaperea intunecata. Dar el nu era acolo. Cum ar fi putut sa fie? Era plecat, iar eu eram aici, singura si trista.
Tragand patura peste mine, pentru mai multa siguranta, m-am intins la loc in pat, sperand sa adorm din nou. Curand mi-am dat seama ca n-aveam nici o sansa, din moment ce mintea mea incepu sa zboare. Iubitul meu si cu mine ne certaseram mai devreme, saptamana asta, si aceasta mica neintelegere prosteasca, in legatura cu ceva nesemnificativ, incat nu suportam aproape sa ma mai gandesc, inca plana asupra noastra.

Ar fi trebuit sa trec peste mandria mea si sa fi vorbit cu el despre ce ma deranja, ma mustram eu in gand. Ma gandisem la asta, dar nu o facusem. Nici el nu vorbise cu mine, asa cum obisnuia cand era plecat, si eram ingrijorata ca lucrurile ar fi putut lua o amploare nedorita, si atunci weekend-ul nostru impreuna, pe care il asteptam cu atata nerabdare, va fi compromis.
O sa impac eu lucrurile cand va sosi acasa, am reflectat eu, o sa-i cer iertare, chiar daca nu era vina mea in totalitate. Nu suportam neintelegerile cu cineva care imi era drag, intotdeauna fusesem asa.
Curand, mi-am dat seama ca n-am sa mai pot dormi din nou in dimineata asta si repede m-am dat jos din pat si m-am dus la fereastra. Ridicand jaluzelele, am aruncat o privire afara, intrebandu-ma cum va fi vremea azi. O fasie de lumina senina aparuse la orizont. Cerul de deasupra era cenusiu inca, rece, la aceasta ora matinala, chiar inainte sa se crape de ziua.
Mi s-a facut frig si mi-am luat halatul de bumbac. Era rece in dormitor, aproape frig de-a binelea, dar imediat m-am dus si am pornit centrala pentru a face cald in casa, ca sa pot pleca spre bucatarie sa imi beau cafeluta cea aromata. Era inca intuneric in casa, asa ca am aprins cateva lumini, in timp ce mergeam prin casa tacuta si linistita.
Ajungand in bucatarie am inchis ochii pentru o clipa, gandindu-ma la iubitul meu. Stiam ca totul se va rezolva cu bine intre noi, de indata ce va sosi el si ne vom impaca, asa se intampla de fiecare data cand aveam o mica neintelegere. Nu exista nici un motiv ca de aceasta data lucrurile sa se petreaca diferit. Una din calitatile ale iubitului meu era ca avea capacitatea de a da la o parte intamplarile de azi si de ieri, gandindu-se la cele de maine.
Nu-i statea in fire sa tina supararea. Era un barbat mult prea deosebit pentru a face asa ceva. Prin urmare, el uita repede micile noastre certuri si opiniile contradictorii. Ne asemanam mult in aceasta privinta. Din fericire, amandoi avem capacitatea de a trece peste asta cu optimism.

Distribuie

Lasă un răspuns