In linistea naturii

Primisem invitatia mult dorita, aceea de a petrece cateva zile la munte. Aici sus, pe aceste meleaguri, era o zi intr-adevar frumoasa. Lumina soarelui era blanda si binefacatoare, iar imensa bolta a cerului era albastra, presarata ici si colo cu nori albi si pufosi.
Aerul era curat si am respirat adanc in timp ce mergeam pe cararea care ducea la casuta prietenei mele. Pentru ca ma incalzisem dupa atata mers, mi-am scos haina si am pus-o jos, apoi m-am asezat. Am ramas admirand privelistea care se deschidea in fata ochilor mei, cat puteai vedea cu ochii, de jur imprejur se intindeau muntii. Nu existau cladiri. In afara de casa prietenei mele, bine-nteles cuibarita, chiar la poalele inaltimii pe care ma aflam. Dupa putin timp, am inchis un pic ochii. Imi placea nespus linistea de aici, parca eram intr-o alta lume. Nu era nici un zgomot, in afara de sunetele blande ale naturii, ciripitul pasarelelor si zgomotul apei care cadea pe stanca. Dar toata linistea a disparut atunci cand a inceput sa ploua cu picaturi mari, lovindu-mi obrazul, m-au trezit si m-am ridicat tresarind, apoi am oftat dezamagita, cand am vazut cerul intunecat si norii de ploaie adunati deasupra mea.

In departare se auzi bubuitul tunetului ca o lovitura de tun si lumina brusca a unui fulger aprinse cerul. Aparuse printre norii negri care incepura dintr-o data sa se reverse.
Intr-o clipa eram deja uda leoarca de o ploaie torentiala care curgea in suvoaie. Insfascandu-mi geaca, m-am infasurat in ea si am inceput sa alerg in vale catre cararea serpuita care ducea spre casuta prietenei mele. In graba mea, m-am impiedicat de cateva ori si o data aproape ca am alunecat, dar am reusit totusi sa-mi mentin echilibrul. Am continuat sa alerg. Indepartandu-mi parul ud de pe fata si incercand sa mentin un ritm alert. Si ma tot intrebam de ce nu ascultasem sfaturile prietenei mele in legatura cu vremea capricioasa de pe aceste inaltimi. Mai tarziu, cand ea m-a intrebat ce s-a intamplat, nu am fost in stare sa-i spun, pentru ca n-am avut nici cea mai vaga idee cum am cazut. Fara sa imi dau seama am alunecat de pe varful pantei si pana sa-mi pot recapata echilibrul, am cazut, rostogolindu-ma pe o parte. Eram ametita si ma simteam parca zdrobita dupa o asemenea cazatura. Dar, mi-am revenit repede, si am pornit la drum.
Ma gandeam ca n-o sa urc pe creste astazi, distantele erau inselatoare pe aceste inaltimi si erau mult prea departe decat pareau. Oricum era un traseu mult prea dificil. Dar nu mi-a luat mult timp sa ajung la destinatie. Acesta era locul pe care prietena mea il indragise inca din copilarie si unde ma adusese adesea in trecut. Era o zona in umbra inaltimii si aici se afla o cascada extraordinara ale carei ape limpezi cadeau peste pietrele ascutite.
Descoperisem de multa vreme ca niciodata nu ma aflam departe de zgomotul apelor curgatoare in aceste tinuturi. Intreaga zona era presarata cu mici izvoare  care susurau necontenit si cu cascade care se napusteau cu usurinta peste stanci si pietre in cele mai neasteptate locuri.

Distribuie

Lasă un răspuns