O femeie deosebita

Are parul rosu, ochi verzi si aproximativ doua mii de pistrui. Nu credea deloc ca e draguta, dar nu toata lumea era de acord cu ea. Toata lumea ii spunea ca este frumoasa. Dar, bine-nteles, conform proverbului, ”Nu-i frumos ce e frumos, ci-i frumos ce-mi place mie”, asa cel putin i s-a spus, si oricum lumea are iei preconcepute, iar ea trebuia sa recunoasca asta.
Tot ce stia era ca ar fi vrut sa nu aiba pistruii aia care o scoteau din sarite. Daca pielea ei ar  fi fost alba ca un crin si curata, ar fi putut suporta culorile ei mult prea vii. Claia ei de par cret, rosu, i-a adus o multime de porecle de-a lungul anilor, cea mai cunoscuta era Roscata, Roscovana, si nu i-a placut niciodata una din ele. Ci, dimpotriva.

Din moment ce a dispretuit dintotdeauna preocuparea mamei ei fata de propria ei persoana, s-a autoeducat sa nu fie vanitoasa. Dar, de fapt, credea ca majoritatea oamenilor sunt vanitosi si le pasa destul de mult de modul in care arata si se imbraca, precum si de impresia pe care o fac asupra celor din jur.
In ceea ce o privea, considera ca era prea viu colorata, cu parul mult prea rosu si ochii aproape anormal de verzi. Cativa carlionti ii atarnau pe langa tample si urechi in timp ce ii uda cu apa ca sa stea la locul lor, dorindu-si, asa cum i se intampla intotdeauna, sa fi fost o blonda eterica, cu pielea alba.
Mostenise asta de la tatal ei, ochii ei erau exact ca ai lui si la fel si parul, nu avea nici o indoiala in privinta a cui fiica era. Culorile lui s-au mai estompat, cu toate ca odata au fost la fel de puternice ca ale ei, iar ochii lui nu mai erau atat de stralucitori de verzi, cum erau candva. Era totusi o femeie deosebita.

Distribuie

Lasă un răspuns