Amintiri placute

Asezandu-ma pe o banca de sub mar, m-am sprijinit de spatar si m-am destins. Imi place acest moment al zilei, inainte ca lumea sa se trezeasca, atunci cand totul este atat de tacut, atat de linistit, incat imi pot inchipui ca sunt singura fiinta vie de pe aceasta planeta.
Am inchis ochii pentru o clipa, ascultand. Nu se auzea nici un sunet, nimic nu se misca, nici macar o frunza sau un fir de iarba. Pasarele erau tacute, dormind zdravan in copaci si linistea care ma inconjura era ca un balsam. In timp ce stateam acolo, negandindu-ma la nimic in mod deosebit, nelinistea mea in legatura cu el incepu sa dispara brusc.

Stiam ca totul se va rezolva cu bine intre noi, de indata ce el va sosi si ne vom impaca, asa se intampla de fiecare data cand aveam cate o mica neintelegere. Nu exista nici un motiv ca de aceasta lucrurile sa se petreaca diferit. Una din calitatile minunate ale lui era ca avea capacitatea de a da la o parte intamplarile de azi si de ieri, gandindu-se la cele de maine. Nu-i statea in fire sa tina supararea. Era un barbat mult prea deosebit pentru a face asa ceva. Prin urmare, el uita repede micile noastre certuri si opiniile contradictorii. Ne asemanam in aceasta privinta. Din fericire, amandoi avem capacitatea de a trece peste asta cu optimism.
A fost una dintre acele povesti de dragoste, doar ca, din fericire, a noastra nu s-a stins odata cu vremea, asa cum se intampla de obicei cu multe altele. Relatia noastra pur si simplu a devenit din ce in ce mai buna odata cu trecerea timpului. Este foarte adevarat ca mi-a sucit capul. M-am indragostit de el orbeste, nebuneste si pentru totdeauna. Si el de mine la fel, asa cum aveam sa descopar mai tarziu.
Era considerat cel mai frumos dintre barbati. Si eram de acord cu asta.

Distribuie

Lasă un răspuns