Am avut o bunica simpatica foc. Avea vreo 70 ani. Cum lua pensia, ma chema si mergeam cu ea sa imi cumpere cate ceva de imbracat sau de incaltat.
Vreau sa va spun ca mergea foarte repede, chiar mai repede ca mine, eu fiind un copil  mai vioi. Era sprintena ca o caprioara.
Intr-o zi ii spun ca vreau sa imi cumpere si mie pantofi, ca de aia merg eu asa incet, ca cer picioarele mele ceva pantofi noi. Va dati seama cat a putut sa rada de bazaconia spusa de mine.
Bine-nteles, ca mi-a cumparat, atat de buna era.
Mereu ma gandesc la ea, si tare imi este dor de ea, dar din pacate nu mai este.